Ingrediente:
- 500 g făină
- 3 linguri ulei
- 250 ml apă
- 10 linguri zahăr
- 2 plicuri zahăr vanilinat
- 25 g drojdie proaspătă
- 4 mere
- stafide
- scorţişoară
Preparare: Cernem făina într-un vas, facem în mijlocul ei o gaură în care punem drojdia, 7 linguri zahăr, zahărul vanilinat, apa călduţă şi frământăm un aluat. În funcţie de tipul de făină folosit este posibil să mai fie nevoie de puţină făină în aluat pentru a nu ieşi lipicios. După ce am obţinut consistenţa dorită adăugăm uleiul şi frământăm din nou până intră în aluat. Lăsăm la crescut pentru 30-40 de minute, timp în care ne ocupăm de compoziţia de mere. Curăţăm fructele, le tăiem cubuleţe şi le călim la foc mic cu 3 linguri de zahăr şi puţină scorţişoară. După ce se evaporă sucul lăsat de mere oprim focul şi adăugăm stafidele. Dacă consideraţi necesar puteţi adăuga 1-2 linguri de pesmet.
Întindem aluatul într-o foaie maaare…
…aşezăm umplutura pe toată foaia şi o împăturim în 3.
Din sulul obţinut tăiem fâşii de 2 cm cu un cuţit trecut prin puţină făină.
Fiecare fâşie de aluat o răsucim şi o punem în tava în care am pus hârtie de copt.
Le coacem în cuptorul preîncălzit până se rumenesc frumos. Le pudrăm cu zahăr şi le servim.
Reţetă inspirată de pe blogul doamnei Laura Laurenţiu.
Foarte apetisanti :X:X Esti o gospodina desavarsita
Arata excelent! Bravooooo!
Multumeeeeeesc, mami! Saru’ mana :*
fac si eu sambata si apoi iti spun cum sunt cred ca sunt bune!
Arata foarte bine! Unde mai gasesc fete asa pricepute in ale gastronomiei ca tine ?
Multumesc. In privinta fetelor, sunt sigura ca mai gasesti… trebuie doar sa stii unde sa cauti 😛
Da da da…