Ingrediente aluat:
- 250 g făină
- 200 g unt
- 2 gălbenuşuri
- 2-3 linguri smântână
- praf de copt
Ingrediente umplutură:
- 250 g nucă măcinată
- 6 ouă
- 2 albuşuri
- 250 g zahăr
- 2-3 linguri griş
Preparare:
Pentru aluat vom amesteca ingredientele de mai sus, până obţinem un aluat compact.
Pentru umplutură, separăm ouăle şi batem cele 8 albuşuri spumă cu zahărul, după care adăugăm gălbenuşurile.
Încorporăm nuca măcinată şi grişul în compoziţia de albuşuri…
Împărţim aluatul în două şi întindem 2 foi de dimensiunea tăvii în care vom coace prăjitura. Aşezăm prima foaie în tavă, presărăm puţin griş deasupra, după care vom turna compoziţia cu nucă şi o vom nivela bine, urmând să aşezăm şi cea de-a doua foaie de aluat.
După ce punem şi foaia a doua înţepăm prăjitura cu furculiţa din loc în loc pentru ca aluatul să nu se umfle în unele locuri. Introducem tava în cuptorul preîncălzit cam 30-40 de minute, până ce prăjitura se rumeneşte frumos. Putem face şi testul scobitorii, pentru a fi siguri că este gata.
Cam aşa arată rezultatul final, prăjitura cu nucă fiind uşor de recunoscut printre Deşteapta, Pandişpanul cu vişine sau Prăjiturelele cu gem, pe care le voi posta în curând.
iar nu ai scris dimensiunile tavii?
Am sa masor astazi tava si completez in textul retetei. De obicei eu pun in tava in care mi se pare ca incape, chiar daca intr-o anumita reteta scrie dimensiunea tavii, de asta omit sa completez si la retetele mele.