Ingrediente:
- 1 mușchiuleț montana (nu știu cât cântărea, cert e ca era destul de mărișor)
- 3 linguri muștar
- 1 lingură cimbru uscat
- 2 linguri pătrunjel uscat
- 12-14 felii de kaizer (în funcție de cât de mare e mușchiul montana)
- 2-3 linguri ulei
- 200 ml supă
- sare
- piper
Preparare: Pentru început feliem kaizerul, nu foarte foarte subțire pentru a nu se usca. Spălăm bine mușchiul montata și îl ștergem ușor folosind servețele de hârtie pentru a absorbi excesul de apă, după care în condimentăm cu sare si și piper. Între timp amestecăm muștarul cu cimbru și pătrunjelul uscat.
Vom întinde amestecul de muștar pe toate părțile mușchiulețului. Eu nu am vrut sa folosesc prea mult muștar, dar dacă nu va deranjează gustul acestuia puteți pune cu încredere încă 2 linguri în plus.
Așezăm mușchiulețul astfel îmbrăcat în muștar peste feliile de kaizer ușor suprapuse unele peste altele și fie fixăm kaizerul cu scobitori, fie legăm mușchiulețul cu o ață de bucătărie. Eu nu am avut ață așa încât am fixat câte 2 scobitori pe fiecare felie de kaizer, sa fiu sigură ca stă nemișcat la locul lui.
Încingem uleiul într-o tigaie și prăjim ușor întreg mușchiulețul pe toate părțile până ce kaizerul se rumenește ușor. Atenție, face destul de urât la temperaturi înalte și va trebui să fiți pregătiți pentru a spăla aragazul în urma acestei operațiuni Eu am tăiat mușchiulețul în două pentru că altfel nu îmi încăpea în tigaie.
Transferăm mușchiulețul astfel rumenit într-o tavă sau un vas termorezistent, adăugăm cei 200 ml de supă călduță (poate fi si de legume), acoperim vasul și îl introducem în cuptorul preîncălzit la 200 de grade pentru aproximativ 1 oră jumătate. Timpul de coacere depinde de cât de mare este mușchiulețul. Pentru a verifica dacă este bine făcut, introducem un cuțit ascuțit în cea mai înaltă parte a mușchiulețului, iar dacă atunci când scoatem cuțitul nu iese sânge, înseamnă că este gata. Nu uitați să scoateți scobitorile!
Noi am servit cu piure de cartofi. Foarte fraged și aromat, dar parcă data viitoare aș încerca cu mai mult muștar.
Din păcate pozele sunt făcute la lumina neonului și nu se poate aprecia preparatul la adevărata lui valoare