Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: rosii

Bruschete cu roşii

Posted on 26 October, 2013 by Dodo

Ingrediente:

  • 1/2 baghetă
  • 1 roşie
  • măsline verzi
  • usturoi
  • 1 lingură pesto
  • ulei de măsline

Preparare: Încă de la început punem o tigaie anti-aderentă la încins. Atunci când s-a înfierbântat foarte bine puneţi feliile de baghetă la prăjit pe ambele părţi, până se rumenesc frumos. Tocaţi mărunt roşia, măslinele şi usturoiul. Condimentaţi cu sare şi piper după gust, adăugaţi sosul pesto şi puţin ulei de măsline.

0

Amestecaţi ingredientele de mai sus apoi cu o lingură repartizaţi amestecul peste feliile de baghetă proaspăt prăjite.

02

O gustare rapidă şi delicioasă!

01

 

Posted in Aperitive şi salate | Tags: bagheta, bruschete, pesto, rosii, ulei de masline, usturoi |

Tartă cu dovlecei

Posted on 14 September, 2013 by Dodo

Ingrediente aluat:

  • 225 g făină
  • 100 g unt
  • 1 ou
  • sare

Ingrediente compoziţie:

  • 500 g dovlecei
  • 200 g iaurt
  • 4-5 felii kaizer
  • 2 ouă
  • 1 roşie
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline

tarta cu dovlecei 2

Preparare: Pregătim un aluat fraged din făină, untul rece tăiat cubuleţe, oul şi un pic de sare. În cazul în care este necesar, putem adăuga o lingură de apă rece pentru a se lega mai bine aluatul. După ce obţinem un aluat omogen, îl punem la frigider pentru cel puţin jumătate de oră. Între timp ne ocupăm de pregătirea dovleceilor. Spălăm dovleceii bine, îi tăiem felii subţiri şi îi punem la călit în 2-3 linguri de ulei de măsline, împreună cu kaizerul tăiat sub formă de bastonaşe.

Cât timp se răcesc dovleceii întindem aluatul şi îl aşezăm într-o tavă de tartă tapetată în prealabil. Introducem tava în cuptorul preîncălzit şi coacem blatul pentru 10 minute. Peste dovleceii ce au ajuns la temperatura camerei adăugăm ouăle bătute cu iaurtul, sare şi piper. Răsturnăm compoziţia astfel obţinută peste aluatul din tavă şi decorăm cu felii subţirii de roşii după care dăm tava din nou la cuptor, pentru alte 30-40 de minute.

tarta cu dovlecei 1

Mulţumesc Bucătăreselor vesele pentru sursa de inspiraţie. Sărut mâna pentru masă, doamnelor!

 

Posted in Mâncăruri de bază | Tags: aluat fraged, dovlecei, iaurt, kaizer, rosii, şunculiţă, tarte |

Supă de roşii

Posted on 14 September, 2012 by Dodo

Ingrediente:

  • 600 g roşii
  • 200 g roşii cherry
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 ţelină mică
  • 1,5 litri apă
  • 30 g orez
  • 5 linguri ulei
  • delikat
  • verdeaţă
Preparare: 
Spălăm şi curăţăm bine legumele.
Ceapa o tocăm mărunt, morcovul şi ţelina le tăiem cuburi, iar roşiile le dăm prin blender.

Punem uleiul la încins într-o oală, adăugăm ceapa şi o lăsăm la călit 1 minut. Adăugăm morcovul şi ţelina, sucul de roşii obţinut la blender, apa fierbinte şi un praf de sare. Acoperim cu un capac şi lăsăm să fiarbă.  Între timp spălăm orezul şi îl adăugăm în supă când începe să clocotească. Adăugăm roşiile cherry în ultimele 5 minute, gustăm supa şi adăugăm delikat dacă mai considerăm necesar. La sfârşit presărăm verdeaţă tocată.

Deşi roşii găsim tot timpul anului, cel mai bine e să preparăm supa în această perioadă, când încă mai găsim pe piaţă roşii româneşti.

Posted in Supe şi ciorbe | Tags: morcov, rosii, suc de rosii, supa |

Cannelloni “fagure de miere”

Posted on 30 May, 2012 by Dodo

După cum aţi observat, în urmă cu câteva zile am adaugat pe blog un banner “Bucătar real”. Iar acum să vă explic ce e cu el în cazul în care nu aţi avut curiozitatea să daţi click pe banner. În urma participării la competiţia organizată de Real Hypermarket am reuşit să ma calific în cea de-a doua etapă a competiţiei, am primit vasul Pyroflam şi prin urmare am obţinut şi acest minunat titlu de care mă bucur foarte mult. Iar acum să vă fac cunoştinţă cu celebrul vas Pyroflam, foarte util în orice bucătărie.

Tare ochios… bine mai stă pe masa din bucătărie 😀

Imediat ce am primit vasul Pyroflam am zis că trebuie să ma apuc de treabă. M-am tot gândit şi răzgândit cu ce reţetă minunată să îi fac inaugurarea, iar în cele din urmă am rămas cu gândul la o reţetă inedită marca Jamie Oliver. În această reţetă cannelloni sunt aşezaţi în vasul ceramic sub forma de “fagure”, nu cum suntem noi obişnuiţi. Iar pentru acesta vasul Pyroflam este perfect!

Să vă zic acum de ce anume avem nevoie:

  • 250 g cannelloni
  • parmezan ras
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper proaspăt măcinat

Pentru ragu de legume ne trebuie:

  • 2 morcovi potrivit de mari
  • 1 bucăţică de ţelină
  • 1 ceapă roşie (eu am folosit albă)
  • 1 fir de praz
  • 10 ciuperci marişoare
  • 3 conserve de roşii mărunţite (400 g/conservă)
  • 2 căţei de usturoi
  • busuioc proaspăt (eu nu am pus)
  • 1 lingură de zahăr (opţional)

 Pentru baza de spanac:

  • 750 g spanac proaspăt
  • nucşoară
Pentru sosul de smântână:
  • 400 g smântână pentru gătit
  • 4 fileuri de anşoa
  • parmezan (eu am folosit 40 de grame)
Preparare:
Pentru a fi cât mai eficienţi în pregătirea acestei reţete cel mai bine e să ne organizăm de la început şi să executăm fiecare pas în parte. Începem prin aşezarea pastelor cannelloni în vasul Pyroflam în poziţie verticală. Cannelloni ce le-am  găsit eu erau mai înalte decât vasul Pyroflam şi prin urmare a trebuit să le tai în jumătate. Le-am ţinut 1 minut într-o tavă cu apă fierbinte, după care le-am tăiat în două cu ajutorul unui cuţit zimţat. A fost suficientă o cutie de cannelloni, mai precis 250 de grame. Acum că am reuşit să stabilim exact cantitatea necesară de paste le putem lăsa deoparte pentru moment.
Pentru ragú, curăţăm şi spălăm legumele. Morcovul îl tăiem cuburi, ceapa o tocăm mărunt, prazul fideluţe, ţelina bastonaşe, iar ciupercile felii potrivit de groase. La acest pas trebuie să ţinem cont de faptul că acest amestec de legume îl vom folosi ulterior pentru a umple pastele, de aceea nu vă recomand să tocaţi legumele prea mari. Într-o cratiţă încingem puţin ulei de măsline şi călim legumele, mai puţin ciupercile, pentru 8-10 minute.
Curăţăm usturoiul, îl zdrobim cu latul cuţitului şi îl tocăm mărunt după care îl adăugăm peste legumele călite odată cu ciupercile. Ce aromă plăcută vă va îmbia simţurile de veţi dori pentru câteva minute să deveniţi vegetarieni :))
Condimentăm cu sare şi piper proaspăt măcinat, iar când sucul lăsat de ciuperci scade adăugăm şi roşiile din conservă. Dăm focul la mic şi lăsăm ragú-ul de legume să fiarbă pentru 45 de minute, până obţinem un sos bine legat. Între timp eu am adăugat şi o lingură de zahăr pentru că sosul de roşii era puţin acru pentru gustul meu. La final adăugaţi şi frunzele de busuioc proaspăt, eu am sărit peste acest pas pentru că nu am găsit nicăieri şi nu am vrut să folosesc busuioc uscat în locul celui proaspăt.
Separat, încingem într-o tigaie puţin ulei de măsline şi adăugăm spanacul proaspăt. Amestecăm, lăsăm să se înmoaie uşor, condimentăm cu sare, piper şi nucşoară. Dăm vasul la o parte.

Într-un vas amestecăm smântâna cu parmezanul ras şi fileurile de anşoa tocate mărunt. Gustăm sosul, iar dacă mai considerăm necesar putem adăuga un praf de sare.

Dacă tot am reuşit să pregătim toate cele necesare , eu zic că ar fi timpul să asamblăm preparatul în mult aşteptatul vas Pyroflam 😀 Vă spun de pe acum că nu este nevoie să îl pregătim în niciun fel, nu necesită ulei sau unt pe pereţii săi. Începem prin a adăuga în vas jumătate din sosul de smântână. Apoi cu multă grijă adăugăm spanacul, încercând pe cât posibil să nu amestecăm cele două sosuri.  Acum e momentul să aşezăm cannelloni peste spanac, împingându-i uşor în sosurile din vas.

Cu ajutorul unei linguri umplem cannelloni cu  ragú-ul de legume pregătit anterior.

Îmbrăcăm totul cu sosul de smântână ce ne-a rămas şi presărăm parmezan ras, fiecare după plac sau pofte.

Introducem minunăţie de vas îmbogăţit de gusturi puternice de legume în cuptorul preîncălzit şi îl lăsăm să se odihnească unde-i stă lui mai bine, la temperaturi de 200 de grade pentru 40-45 de minute. Când nu mai facem faţă aromelor ce vin din cuptor şi observăm o crustă frumos aurie putem scoate vasul la lumină.

Eu zic să mai avem puţină răbdare să se răcorească 5-10 minute preparatul final pentru că imediat ce îl gustăm nu ne mai putem opri.

Iar dacă e să ne amintim şi modul în care Jamie îşi prezintă reţetele, cu siguranţă nu ne lăsăm până nu servim o porţie dublă.

Deşi e o reţetă pe bază de legume, nu mi-a venit să cred cât e de gustoasă. V-o recomand din toată inima!

Să vă fie de bine!

Posted in Paste şi pizza | Tags: ansoa, cannelloni, ciuperci, fileuri de ansoa, legume, parmezan, praz, ragu, ragu de legume, rosii | 3 Comments |

Linte cu crenvuști

Posted on 4 February, 2012 by Dodo

Ingrediente:

  • 300 g linte
  • 2 crenvuști groși
  • 1 roșie
  • 1 morcov
  • 1 ardei
  • 1 ceapă
  • sos de roșii
  • 2-3 linguri ulei
  • foi de dafin
  • sare
  • piper
DSC02128

Preparare:

Începem prin a spăla lintea, după care o punem la fiert. Curățăm și tocăm legumele cubulețe.

DSC02119

Când lintea este aproape fiartă punem uleiul la încins într-o tigaie încăpătoare. și călim legumele, dar roșia o lăsăm ultima.

Crenvuștii îi tăiem rondele și îi punem peste legumele din tigaie alături de foaia de dafin.

DSC02124

Imediat ce lintea este fiartă o scurgem și o adăguăm în tigaie. Adăugăm și sosul de roșii (2-3 linguri), condimentăm cu sare și piper după gust, adăugăm puțină apă dacă dorim mai mult sos și mai lăsăm pe foc 3-4 minute.

DSC02127

Poftă bună!

DSC02129

 

Posted in Mâncăruri de bază | Tags: crenvusti, dafin, legume, linte, rosii, sos de rosii | Leave a comment |

Creier pane

Posted on 15 September, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 500 g creier de porc
  • 5 ouă
  • 5-6 linguri făină
  • sare
  • piper
  • 1 linguriţă praf de copt
Preparare: Pregătim creierul de porc la fel ca aici… pe scurt, îl opărim câteva minute în apă cu oţet. După ce se răceşte îl tăiem cubuleţe potrivit de mari. Batem ouăle ca pentru omletă, condimentăm cu sare şi piper, adăugăm creierul şi amestecăm cu grijă pentru a nu-l sfărâma. Adăugăm faina şi praful de copt şi omogenizăm bine pentru a nu avea cocoloaşe. Trebuie să obţinem o compoziţie bine legată, fără cocoloaşe, de consisţena unei smântâni mai grose, dar cu bucăţele de creier prin ea 😀 Într-o tigaie punem ulei la încins şi cu o lingură luăm din amestecul de ouă cu creier şi prăjim fiecare porţie pe fiecare parte. Când sunt uşor rumenite le scoatem pe un serveţel pentru a absorbi excesul de ulei.
SDC16321
Poftă mare!
SDC16331
Posted in Aperitive şi salate | Tags: apa cu otet, creier pane, creier porc, oparit, oua, rosii | 2 Comments |

Fusilli con carne

Posted on 24 July, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 200 g fusilli (paste scurte)
  • 2-3 cârnaţi proaspeţi
  • 100 g kaizer
  • 1 ceapă
  • 2 roşii
  • 2 linguri bulion

Preparare:

Desfacem pieliţa de la cârnaţi şi din amestecul de carne formăm nişte chifteluţe nici prea mici, nici prea mari. Le punem la prăjit în puţin ulei, până se rumenesc pe toate părţile.

SDC15344

 

Kaizerul îl tăiem fâşii şi îl prăjim într-o tigaie, dar fără ulei pentru că lasă el puţină grăsime.

SDC15349

Ceapa o tocăm mărunt, la fel şi roşiile şi le călim în foarte puţin ulei. După ce se înmoaie puţin adăugăm bulionul dizolvat într-o cană cu apă. Dacă cârnaţii nu au fost foarte condimentaţi puteţi adăuga acum condimente după gust: sare, piper, oregano sau ce mai consideraţi necesar. Adăugăm kaizerul şi chifteluţele în sosul de roşii şi le lăsăm să fiarbă la foc mic 10-15 minute, până mai scade puţin sosul.

Între timp fierbem pastele conform indicaţiilor de pe ambalaj, le scurgem şi le amestecăm cu sosul de roşii. Le servim calde.

SDC15351

Posted in Paste şi pizza | Tags: carnati, fusilli, kaizer, oregano, rosii | 7 Comments |
Next Page »

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014