Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: seminte

Chifle fără drojdie

Posted on 24 November, 2016 by Dodo

A venit momentul să vă prezint reţeta care mă salvează de foarte multe ori atunci când rămân fără pâine în casă, iar drumul până la magazin nu e tocmai o opţiune. Chiflele astea se fac fooarte rapid şi sunt super gustoase. Le putem servi ca atare, cu unt, cu brânză, cu guacamole… sau putem să le facem seară cu gândul că dimineaţă le vom servi la micul-dejun… dacă mai rămân până atunci 😉


Ingrediente:

  • 500 grame faină
  • 2 linguri griş
  • 150 grame brânză
  • 3 linguri iaurt
  • 12 grame praf de copt
  • 190 ml apă
  • 1/2 linguriţă sare

dsc_0126

Preparare: Cernem făină într-un bol, adăugăm grişul, praful de copt, sarea şi brânza. De cele mai multe ori am preparat aceste chifle cu brânză de vaci, dar le-am încercat şi cu brânză de burduf şi au fost la fel de bune. Totul depinde de gusturi şi, de ce nu, de ce avem în frigider în momentul respectiv. Aşadar, amestecăm ingredientele solide cu o furculiţă pentru a zdrobi cât mai bine brânza, apoi adăugăm iaurtul şi încet încet apa. După cum ştim deja, în funcţie de tipul de făină folosit, este posibil să nu fie nevoie de toată apa, de aceea o adăugăm treptat. Veţi vedea că la un moment dat nu vom mai putea amesteca cu furculiţa şi vom începe să frământăm rapid cu mâna, obţinând un aluat omogen, dar nu foarte fin. Bucăţile de brânză se vor distinge frumos în aluat iar atunci când se vor coace, chiflele vor prinde o culoare frumoasă la exterior iar la interior brânza se va topi. Exact ceea ce căutăm :)

dsc_0117

Din aluatul obţinut vom modela 8-9 bile pe care le punem în tavă tapetată cu hârtie de copt. Ungem chiflele cu un gălbenuş bătut, subţiat cu puţin lapte sau apă. Pentru impresia artistică obişnuiesc să presar peste chifle nişte seminţe, sare de mare, iar uneori piper proaspăt măcinat. Puteţi să presăraţi susan alb şi negru sau să le lasaţi doar unse cu puţin ou. Totul depinde de gusturile fiecăruia.

dsc_0119

Coacem chiflele pentru 25-30 de minute, până devin frumos aurite şi atât de ispititoare… încât vă zic sincer că “una-două” dispar din tavă.

dsc_0131

Posted in Mâncăruri de bază | Tags: chifle, chifle rapide, fara drojdie, praf de copt, sare de mare, seminte, timp redus | 2 Comments |

Pâine integrală cu seminţe

Posted on 24 August, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 350 g făină neagră
  • 350 g făină albă
  • 1 linguriţă rasă cu sare
  • 1 linguriţă zahăr
  • 35 g drojdie proaspătă
  • apă călduţă
  • susan
  • mac
  • seminte de floarea soarelui
  • 3 linguri ulei de măsline
Pe parcursul reţetei vă voi preciza unele sfaturi citite în cărţile lui Jamie Oliver. Vă garantez că respectând aceste mici secrete veţi dori să faceţi pâine de casă tot mai des 😀

Preparare: Într-un vas încăpător cernem ambele tipuri de făină şi le amestecăm cu seminţele de susan, mac şi cele de floarea soarelui. Eu am folosit seminte de floarea soarelui decojite, crude şi nesărate. Facem o gropiţă în mijlocul făinii şi adăugăm drojdia şi zahărul. Avem grijă să nu punem sarea direct peste drojdie pentru că încetineşte dospirea într-o oarecare măsură. Apoi adăugăm apă călduţă treptat, omogenizând aluatul. Din păcate nu mai reţin câtă apă am folosit (cred că 400-500 ml) însă trebuie să obţinem un aluat elastic. Atunci când vedem că toate ingredientele au fost omogenizate complet nu mai adăugăm apă. După ce am obţinut o cocă frumoasă adăugăm uleiul şi frământăm până acesta intră tot în aluat. Acoperim vasul cu un şervet  şi îl lăsăm la crescut până îşi dublează volumul.

SDC15323

După ce aluatul a crescut suficient, îl răsturnăm pe masa presărată cu făină şi îl frământăm din nou până scoatem tot aerul afară. Împărţim aluatul în 3 părţi. Fiecare parte o modelăm pentru a forma un rulou.

SDC15329

Aşezăm rulourile unele lângă altele după care le împletim.

SDC15331

Punem pâinea în tava tapetată cu hârtie de copt şi o lăsăm din nou la crescut pentru cel puţin 40 de minute. Dacă nu vă grăbiţi puteţi să o lăsaţi chiar şi o oră. Între timp încingem cuptorul la 180 de grade.

SDC15337

Abia după ce a crescut o ungem cu puţină apă îndulcită şi presărăm puţin susan pe ea.

Cum nu pot să reproduc mai frumos decât a spus Jamie, vă invit să reţineţi cuvintele lui:

“Acum e timpul să coacem pâinea. După cât aţi muncit, nu vă irosiţi acum toate eforturile depuse. Vreţi să păstraţi aerul în interiorul pâinii, aşa că nu o loviţi, puneţi-o foarte atent în cuptor şi nu trântiţi uşa. (…) Vă puteţi da seama dacă este făcută lovind fundul uşor (dacă este într-un vas va trebui să o scoateţi) – dacă sună a gol, este gata, dacă nu, atunci mai băgaţi-o încă puţin în cuptor.”

Lăsăm pâinea să se răcească pe un fund de lemn şi o acoperim cu un prosop pentru a păstra coaja moale.

SDC15360

Foarte pufoasă şi muuuult mai bună decât orice pâine cumpărată :)

SDC15364


Posted in Mâncăruri de post | Tags: faina alba, faina neagra, floarea soarelui, jamie oliver, mac, paine, seminte, susan | 2 Comments |

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014