Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: nuca de cocos

Fursecuri cu nucă de cocos

Posted on 24 October, 2012 by Dodo

Ingrediente:

  • 2 ouă
  • 1 lingură apă
  • 120 ml ulei
  • 120 g zahăr
  • o linguriță rasă praf de copt
  • coajă de lămâie
  • esență vanilie
  • 3 linguri nucă de cocos (eu am pus 6)
  • 320 g făină
  • 100 gr ciocolată pentru decor (eu am folosit cam 40 grame)

Am găsit reţeta această scrisă cine ştie de când, pe o bucăţică de hârtie şi adunată acolo lângă teancul cu reţete. Sinceră să fiu, nu ştiu de unde o am, dar dacă cineva îşi recunoaşte reţetă e rugat/ă să spună pentru a menţiona sursa. E o reţetă foarte rapidă, deloc sofisticată. Mai mult durează modelatul şi decoratul fursecurilor decât prepararea aluatului şi coacerea lor.

Preparare: 

Amestecăm cele două ouă cu apa, zahărul, coaja de lămâie, esenţa de vanilie şi uleiul pe care îl adăugăm puţin câte puţin, ca pentru maioneză. Separat amestecăm făina, praful de copt şi nuca de cocos. După cum am spus, eu am dublat cantitatea de nucă de cocos pentru că iniţial compoziţia a ieşit destul de moale şi în plus vroiam să se simtă nuca de cocos.  Încorporăm ingredientele uscate în compoziţia cu ouă, iar din aluatul obţinut modelăm biluţe pe care le asezăm în tavă, pe hârtia de copt. Coacem fursecurile pentru 12-14 minute, până se rumenesc uşor la bază.

După ce se răcesc le decorăm cu ciocolată topită.

Le putem păstra într-o cutie închisă ermetic sau de ce nu, într-o punguţă. Astfel vor deveni mai fragede şi moi.

Posted in Fursecuri | Tags: desert, dulce, Featured, fursecuri, fursecuri pufoase, nuca de cocos, vanilie |

Home made Raffaello

Posted on 1 December, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 130 g unt
  • 130 g lapte praf
  • 130 g zahăr pudră
  • 130 g nucă cocos
  • alune nesărate
  • nucă cocos pentru ornat

Raffaello 3

Preparare: Într-un bol amestecăm ingredientele uscate: laptele praf, zahărul pudră şi nuca de cocos. Adăugăm untul moale şi amestecăm totul obţinem o bilă omogenă. Lăsăm compoziţia de raffaello la frigider până se întăreşte puţin, apoi cu mâinile puţin ude formăm biluţe în mijlocul cărora punem o alună apoi le dăm prin nuca de cocos pe toate părţile.

DSC02622

În final obţinem nişte bombonele minunate…

Raffaello 2

Ce ne ajută să zburăm cu gândul la sărbătorile ce urmează…

Raffaello

Posted in Ceva dulce | Tags: alune, alune de padure, cocos, lapte praf, nuca de cocos, raffaello, unt | 14 Comments |

Prăjitura CocoMac

Posted on 27 April, 2011 by Dodo

Ingrediente blat:

  • 8 albuşuri
  • 200 g zahăr
  • 2 linguri făină
  • 1 praf de copt
  • 50 g mac
  • 150 g nucă cocos
Ingrediente foaie doboş:
  • 2 ouă
  • 2 linguri apă
  • 4 linguri zahăr
  • 4 linguri făină
Ingrediente cremă:
  • 8 gălbenuşuri
  • 300 g zahăr
  • 2 plicuri de ness
  • 150 ml lapte
  • 300 g unt

Preparare: Pentru blat batem albuşurile cu zahărul, adăugăm făina, praful de copt, macul şi nuca de cocos. Punem amestecul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi coacem în cuptorul preîncălzit până se desprinde pe margini. Eu am uns tava cu unt şi am tapetat-o cu făină şi a fost puţin cam dificil de scos blatul, de aceea recomand hârtia de copt.

SDC14878

Pentru foaia doboş separăm ouăle, batem albuşurile spumă cu zahărul, adăugăm gălbenuşurile, apa şi făina. Coacem blatul în aceeaşi tavă în care am copt primul blat, tot pe hârtie de copt.

Pentru cremă, frecăm gălbenuşurile cu zahărul, nessul şi laptele şi fierbem amestecul pe baie de aburi. După ce se răceşte adăugăm untul la temperatura camerei şi amestecăm cu mixerul pentru a obţine o cremă fină.

Peste primul blat punem jumătate din cremă, aşezăm foaia doboş, cealaltă jumătate de cremă şi ornăm cu ciocolată.

SDC14900

 

Posted in Prăjituri | Tags: CocoMac, cocos, crema, mac, nuca de cocos, prajitura, unt | 2 Comments |

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014