Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: coaja de portocale

Cozonac de post

Posted on 11 October, 2012 by Dodo

Ingrediente:

  • 700 g făina
  • 150 g zahăr
  • 50 g miere
  • 30 g drojdie
  • sare
  • 2 linguriţe coajă portocală
  • 1 linguriţă esenţă de portocale
  • 400 ml apă
  • 3 linguri cacao
  • rahat, nuci, stafide (pentru umplut)

 Când vine vorba de aluaturi ştim foarte bine cât de simplu putem obţine ceva dulce. Amestecăm câteva ingrediente printre care şi ceva zahăr sau miere, câteva esenţe pentru a ieşi aluatul aromat, obligatoriu un praf de sare pentru a accentua gustul dulce şi bineînţeles un agent de afânare pentru a ne ieşi dulcele cel mai pufos! Ei bine, dar orice aluat oricât de banal ar părea are cel mai mare avantaj: poate fi modelat în fel şi fel de forme. La fel şi acest cozonăcel de post pe care vi-l prezint astăzi: aparent simplu, îmbracă haine de sărbătoare pentru a ne îndulci zilele friguroase de toamnă.

Preparare: Cernem făina într-un bol, iar în mijlocul ei punem pe rând celelalte ingrediente. Începem cu drojdia proaspătă, apa caldă, zahărul, praful de sare, mierea de albine, esenţa şi coaja rasă de portocală. Omogenizăm bine ingredientele după care împărţim compoziţia în două boluri: două treimi din aluat le frământăm în continuare până obţinem un aluat elastic, iar o treime o  amestecăm cu cele 3 linguri de cacao şi frământăm, la fel, până ajungem la rezultatul favorabil. Lăsăm aluatul să crească pentru cel puţin jumătate de oră.

După acest timp, împărţim aluaturile în două pentru a obţine 2 cozonaci şi întindem fiecare parte într-o foaie dreptunghiulară. Foaia albă va fi mai mare, având în vedere proporţiile de  mai devreme, iar foaia maro trebuie să fie cu aproximativ 10 cm mai mică decât cealaltă. Le suprapunem după cum se observă şi în imagine.

Presărăm pe aluat, după preferinţe, cubuleţe de rahat, miez de nucă sau stafide. Cred că data viitoare voi pune mult mai multe cubuleţe de rahat şi câteva stafide, pentru a fi mai multă umplutură.

Partea albă de aluat de pe margine o tăiem fâşii şi rulăm strâns cozonacul până la acea margine. Apoi, fiecare fâşie o răsucim şi o aşezăm deasupra ruladei. Punem cozonacii astfel obţinuţi în tăvile pentru copt şi îi mai lăsăm la crescut încă jumătate de oră. Înainte să îi dăm la cuptor în ungem cu puţină miere încălzită.

Introducem tăvile în cuptorul preîncălzit la temperatură medie pentru 40-50 de minute, până trece testul scobitorii. Din păcate nu am reuşit să fac fotografiile pe măsura cozonăcelului nostru, dar vă asigur că merită să îl testaţi. 

Noi am dat gata primul cozonac imediat ce l-am scos din cuptor şi m-am grăbit să îl fotografiez pe al doilea, aşa că scuzată să fie calitatea fotografiilor, dar încercată reţeta! :)

Posted in Aluaturi dulci | Tags: aluat, cacao, coaja de portocale, cozonac, cubulete de rahat, de post, esenta, nucă, portocale, stafide |

Pască cu brânză

Posted on 29 April, 2012 by Dodo

Ingrediente aluat:

  • 70 g unt
  • 1 gălbenuş fiert
  • 1 ou crud
  • 120 g zahăr
  • 1 praf de copt
  • făină cât cuprinde

Ingrediente compoziţie:

  • 800 g brânză
  • 400 g zahăr
  • 4 plicuri zahăr vanilat
  • 7 ouă
  • 5 linguri făină
  • un praf de sare
  • coajă de lămâie/portocală
  • stafide
Ingredientele de mai sus sunt pentru două păşti.
Preparare: 
Începeţi prin a hidrata stafidele în puţin rom, sau coniac. E de preferat ca înainte să le alegeţi, pentru a elimina eventualele codiţe sau orice alte impurităţi. Puneţi stafidele într-un castronel şi acoperiţi-le cu rom/coniac.
Pentru aluat dăm gălbenuşul fiert prin sită după care îl amestecăm cu zahărul, untul şi oul crud. Adăugăm făina şi praful de copt şi frământăm până obţinem un aluat omogen. Reţeta de aluat o găsiţi şi aici.
Pentru compoziţia de brânză, amestecaţi brânza cu zahărul, zahărul vanilat şi praful de sare. Adăugaţi ouăle, coaja de lămâie sau de portocale, după preferinţă. După ce omogenizaţi bine amestecul adăugaţi şi făina.
Împărţiţi aluatul în două, iar din fiecare parte întindeţi o foaie subţire. Aşezaţi aluatul în tava unsă cu unt şi tapetată cu făină. Peste foaia de aluat presăraţi câteva stafide, după ce le-aţi scurs din rom. Adăugaţi jumătate din cantitatea de brânză, iar cu ajutorul unei linguri nivelaţi bine suprafaţa. Surplusul de aluat ce depăşeşte nivelul compoziţiei de brânză îl tăiaţi cu ajutorul unui cuţit şi îl puneţi deoparte. Din el veţi face un sul ce îl împletiţi în două şi îl aşezaţi pe marginea tăvii. Din ce rămâne, formaţi şi o cruce pe mijloc. Separat, bateţi un ou cu care veţi unge păştile înainte de a le da la cuptor.
Coaceţi păştile în cuptorul preîncălzit la 180-190 de grade, pentru 45-50 de minute sau până trec testul scobitorii.
SDC17051
Până la Înălţarea Domnului se poate coace pască, aşa încât sper să încercaţi reţeta.
SDC17054
Posted in Aluaturi dulci | Tags: branza, coaja de portocale, pasca, pasca cu branza, portocale, rom, stafide, vanilie | 5 Comments |

Gogoşi de post

Posted on 24 November, 2010 by Dodo

Ingrediente:

  • 500 g făină
  • 150 g zahăr
  • 25 g drojdie proaspătă
  • apă călduţă
  • coaja rasă de la o portocală

Preparare: Punem făina într-un vas, facem o gaură în mijloc, adăugăm drojdia şi puţină apă caldă. Amestecăm şi lăsăm puţin la dospit. Adăugăm zahărul şi coaja de portocală şi frământăm aluatul până ajunge la consistenţa dorită. Nu trebuie să fie nici prea vârtos, nici prea moale. Lăsăm aluatul la crescut pentru 30-40 de minute.

CIMG0293

Împărţim aluatul în 5 părţi şi întindem fiecare bucăţică de aluat într-o foaie cu grosimea de 7-8 milimetri din care decupăm gogoşile cu paharul. Mai lăsăm gogoşile să crească aproximativ 20 de minute după care le punem la prăjit în ulei fierbinte pe ambele părţi până devin aurii.

CIMG0319

CIMG0351

Posted in Aluaturi dulci | Tags: coaja de portocale, gogosi, post | 7 Comments |

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014