Ingrediente pentru blat:
- 225 g unt la temperatura camerei
- 225 g zahăr
- 225 g de făină
- 4 ouă
- coajă rasă de la 1 lămâie
- 1 plic de praf de copt
- 2-3 linguri de mac
Ingrediente pentru sirop:
- 100 ml apă
- 200 g zahăr
- sucul de la 2 lămâi
Vă prezint un dulce care mi-a atras atenţia din prima clipă, din cartea regală de bucate a Principesei Margareta a României. Este un desert dulce – acrişor de la sucul de lămâie, care merge de minune lângă o cană de ceai. Chiar şi lângă un pahar de ceai rece, cu gheaţă, dacă tot ne toropeşte căldura acum
Preparare: Într-un bol, mixăm untul cu zahărul până obţinem o compoziţie cremoasă. Încorporăm ouăle unul câte unul, mixând după fiecare. Adăugăm coaja rasă de lămâie şi făina amestecată cu praful de copt şi seminţele de mac. Amestecăm până obţinem o compoziţie omogenă.
Tapetăm cu hârtie de copt o tavă de cozonac, de 23 de cm lungime. Răsturnăm compoziţia preparată anterior şi coacem checul timp de 40 de minute, la 180 de grade. După acest timp încercăm checul cu o scobitoare, iar dacă scobitoarea iese curată înseamnă că prăjitura este gata.
În timp ce prăjitura este la cuptor, pregătim siropul. Într-o cratiţă mică, la foc mic, amestecăm apa, zahărul şi sucul de lămâie. Fierbem siropul timp de 10 minute. Imediat ce scoatem prăjitura din cuptor, o înţepăm cu o furculiţă sau cu un băţ pentru frigărui apoi turnăm deasupra siropul. Acesta va fi absorbit de prăjitura, iar după ce se răceşte complet putem scoate checul din tavă.