Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: pasca

Pască cu brânză

Posted on 29 April, 2012 by Dodo

Ingrediente aluat:

  • 70 g unt
  • 1 gălbenuş fiert
  • 1 ou crud
  • 120 g zahăr
  • 1 praf de copt
  • făină cât cuprinde

Ingrediente compoziţie:

  • 800 g brânză
  • 400 g zahăr
  • 4 plicuri zahăr vanilat
  • 7 ouă
  • 5 linguri făină
  • un praf de sare
  • coajă de lămâie/portocală
  • stafide
Ingredientele de mai sus sunt pentru două păşti.
Preparare: 
Începeţi prin a hidrata stafidele în puţin rom, sau coniac. E de preferat ca înainte să le alegeţi, pentru a elimina eventualele codiţe sau orice alte impurităţi. Puneţi stafidele într-un castronel şi acoperiţi-le cu rom/coniac.
Pentru aluat dăm gălbenuşul fiert prin sită după care îl amestecăm cu zahărul, untul şi oul crud. Adăugăm făina şi praful de copt şi frământăm până obţinem un aluat omogen. Reţeta de aluat o găsiţi şi aici.
Pentru compoziţia de brânză, amestecaţi brânza cu zahărul, zahărul vanilat şi praful de sare. Adăugaţi ouăle, coaja de lămâie sau de portocale, după preferinţă. După ce omogenizaţi bine amestecul adăugaţi şi făina.
Împărţiţi aluatul în două, iar din fiecare parte întindeţi o foaie subţire. Aşezaţi aluatul în tava unsă cu unt şi tapetată cu făină. Peste foaia de aluat presăraţi câteva stafide, după ce le-aţi scurs din rom. Adăugaţi jumătate din cantitatea de brânză, iar cu ajutorul unei linguri nivelaţi bine suprafaţa. Surplusul de aluat ce depăşeşte nivelul compoziţiei de brânză îl tăiaţi cu ajutorul unui cuţit şi îl puneţi deoparte. Din el veţi face un sul ce îl împletiţi în două şi îl aşezaţi pe marginea tăvii. Din ce rămâne, formaţi şi o cruce pe mijloc. Separat, bateţi un ou cu care veţi unge păştile înainte de a le da la cuptor.
Coaceţi păştile în cuptorul preîncălzit la 180-190 de grade, pentru 45-50 de minute sau până trec testul scobitorii.
SDC17051
Până la Înălţarea Domnului se poate coace pască, aşa încât sper să încercaţi reţeta.
SDC17054
Posted in Aluaturi dulci | Tags: branza, coaja de portocale, pasca, pasca cu branza, portocale, rom, stafide, vanilie | 5 Comments |

Pască cu smântână şi pandişpan

Posted on 18 April, 2012 by Dodo

Ingrediente cremă smântână:

  • 500 g smântână
  • 4 ouă
  • 250 g zahăr
  • 4 linguri făină
  • 1 praf de sare
  • esenţă de vanilie

Ingrediente pentru un pandişpan:

  • 3 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • 3 linguri făină

Eu am făcut porţie dublă la cantitatea de smântână şi trei porţii de pandişpan. În funcţie de tăvile pe care le folosiţi şi cât de groasă doriţi să fie pasca, puteţi folosi cu încredere 500 grame smântână pentru o singură pască. De regulă mie nu îmi plac păştile foarte înalte şi atunci am preferat să mă orientez la faţa locului, rezultând trei păşti în tăvi cu diametrul de 27 cm.

Preparare: Punem smântâna într-un vas ce îl vom pune pe foc mai târziu

SDC16913

 

Peste smântână adăugăm gălbenuşurile.

SDC16919

 

Amestecăm bine, adăugăm zahărul, un praf de sare şi făina. Avem grijă să amestecăm cu un tel pentru a nu se forma cocoloaşe.  Punem vasul la foc mic amestecând din când în când, pentru a nu se prinde de vas. Când se îngroaşă compoziţia oprim focul.

SDC16928

 

Lăsăm compoziţia să se răcească bine. Eventual, puteţi fierbe compoziţia de smântână cu o seară înainte, iar dimineaţa să puneţi pasca în cuptor. După ce se răceşte bine bine crema, adăugăm albuşurile bătute spumă cu puţin zahăr, amestecând uşor. Aromăm crema cu 10 ml esenţă de vanilie.

Pregătim tava rotundă, punem hârtie de copt şi adăugăm crema de vanilie astfel obţinută. Pentru pandişpan batem albuşurile spumă, adăugăm zahărul, batem din nou până se topeşte zahărul, adăugăm gălbenuşurile şi făina amestecând încet, de sus în jos. Punem compoziţia de pandişpan peste crema de smântână din tavă şi dăm tava la cuptor pentru 45-50 de minue, sau până când trece testul scobitorii.

SDC17019

Foarte foarte bună şi extraordinar de fină.

SDC17025

Posted in Aluaturi dulci | Tags: albus, bezea, crema de smantana, esenta vanilie, oua, pasca, pasca cu pandispan, pasca cu smantanta | 19 Comments |

Pască cu ciocolată

Posted on 22 April, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 100 g ciocolată
  • 3 linguri cacao
  • 4 ouă
  • 200 g zahăr
  • esenţă rom
  • 100 g unt
  • 125 ml lapte
  • 5 linguri făină
Reţeta de aluat o găsiţi la pasca cu fructe.
Preparare:
Gălbenuşurile se amestecă cu zahărul pe baie de aburi. Se adaugă ciocolata, cacao, şi făina dizolvată în lapte.
SDC16933
Se amestecă cu atenţie până se îngroaşă. Se dă de pe foc şi se pune untul. Când se răceşte se adaugă albuşurile bătute spumă şi esenţa de rom.
SDC16953
Punem compoziţia de ciocolată peste aluatul din tavă şi coacem pasca pentru 45 de minute.
SDC14782
Şi o secţiune ciocolatoasă…
SDC17038
Şi încă una…
SDC17036
Posted in Aluaturi dulci | Tags: ciocolata, esenta rom, pasca | 2 Comments |

Pască cu smântână

Posted on 22 April, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 500 g smântână
  • 4 gălbenuşuri
  • 3 linguri amidon
  • 200 g zahăr
  • stafide
  • coajă de portocală rasă
  • un praf de sare
Reţeta de aluat o găsiţi la pasca cu fructe.
Preparare: În castron se pune făină de porumb, aşezăm un tifon peste care punem smântâna şi o lăsăm la scurs câteva ore. Smântâna scursă se amestecă cu gălbenuşurile, zahărul, coaja de portocală, sarea şi amidonul. Peste aluatul din tavă punem o mână de stafide, adăugăm amestecul de smântână şi o ungem cu ou bătut.
SDC14741
Dăm pasca la copt pentru 50 de minute. Puteţi încerca pasca cu o scobitoare, dacă iese curată înseamnă că s-a copt.
SDC14784
Si o sectiune…
SDC14867
Posted in Aluaturi dulci | Tags: pasca, smantana, stafide | 2 Comments |

Pască cu fructe confiate

Posted on 22 April, 2011 by Dodo


Ingrediente aluat:

  • 70 g unt
  • 1 gălbenuş fiert
  • 1 ou crud
  • 120 g zahăr
  • 1 praf de copt
  • făină cât cuprinde

Ingrediente compoziţie:

  • 100 g caise uscate
  • 100 g smochine
  • 100 g curmale
  • 100 g stafide
  • 50 g rahat cubuleţe
  • 75 g nucă tocată
  • 150 g nucă măcinată
  • 1 portocală
  • 100 g ciocolată
  • 2 linguri cacao
  • 4 linguri făină
  • 6 albuşuri
  • 6 linguri zahăr

SDC14721

SDC14726

Preparare: Din cantităţile de mai sus ies două păşti. Pentru aluat dăm gălbenuşul fiert prin sită după care îl amestecăm cu zahărul, untul şi oul crud.
SDC14714
Adăugăm făina şi praful de copt şi frământăm până obţinem un aluat omogen.
SDC14787
Întindem o foaie nu prea subţire, de 5 mm şi o punem într-o tavă rotundă.
Pentru compoziţie tăiem fructele, ciocolata şi coaja de portocală cubuleţe. Batem albuşurile spumă cu zahărul, adăugăm nuca măcinată, cacao, fructele tăiate, stafidele, rahatul, nuca tocată şi făina.
SDC14740
Punem compoziţia peste foaie din tavă şi apoi coacem pasca la foc mediu pentru 30-40 de minute.
SDC14758
Voi reveni cu secţiunea în curând.
SDC14778
Update: 
SDC14866
Şi o secţiune din 2012…
SDC17046

Posted in Aluaturi dulci | Tags: caise, ciocolata, curmale, fructe, pasca, smochine, stafide | 6 Comments |

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014