Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: ardei

Mini-tarte cu legume

Posted on 20 September, 2012 by Dodo

Ingrediente aluat:

  • 200 g făină
  • 50 g unt
  • 1 gălbenuş
  • 1 lingură smântână
  • 2 linguri apă rece
  • 1 linguriţă sare

Ingrediente umplutură:

  • 200 g amestec legume (morcovi, păstăi, mazăre, gulie)
  • 1 ardei roşu
  • 3 linguri ulei
  • 1 ou + 1 albuş
  • 2 linguri smântână
  • 100 g caşcaval
  • sare
  • piper

Preparare: Începem cu pregătirea aluatului pentru că trebuie să stea 30 de minute la rece.  Într-un bol punem făina, untul rece, gălbenuşul şi smânâna, presărăm sarea şi începem să frământăm rapid, până obţinem un aluat sfărmicios. Adăugăm apa rece şi omogenizăm rapid, rezultând în final un aluat compact şi elastic. Îl învelim într-o folie şi îl punem în frigider jumătate de oră.

Între timp pregătim compoziţia cu care vom umple tartele. Punem la călit amestecul de legume şi ardeiul roşu, pe care îl tăiem cuburi mărişoare. Lăsăm 2-3 minute să se pătrundă, după care oprim focul. Într-un bol punem oul, albuşul, sare şi piper după gust şi le batem bine ca pentru omletă. Adăugăm smântâna, caşcavalul ras şi legumele puţin răcite. Omogenizăm bine şi dăm deoparte.

Formele de tarte le ungem bine cu margarină şi le tapetăm cu făină.

Întindem aluatul în foaie subţire şi îmbrăcăm formele cu acesta, după care înţepăm aluatul din loc în loc cu o furculiţă pentru a nu se umfla la copt. 

Repartizăm umplutura în mod egal în fiecare tartă, aşezăm formele într-o tavă.

 Introducem mini-tartele noastre în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru 30 de minute.

Bune foc! Iar aluatul e gustos, foarte fraged şi în plus mi-a mai plăcut la el că nu are acel aspect de aluat necopt, cum se întâmplă uneori la aluatul fraged. Pe scurt,  se topeşte în gură! :)

Posted in Aperitive şi salate | Tags: aluat, aluat fraged, ardei, ardei gras, cascaval, Featured, forme de tarte, legume, mazare, mini-tarte, morcov, tarte, unt |

Mâncărică de cartofi cu usturoi (de post)

Posted on 27 February, 2012 by Dodo

Ingrediente: 

  • 7-8 cartofi
  • 1 morcov
  • 1/2 ardei gras
  • 1 ceapă
  • 3-4 linguri ulei
  • 5 căţei usturoi
  • 2-3 linguri sos de roşii/bulion
  • sare

DSC02672

Preparare: Începem prin a curăţa toate legumele după care le spălăm bine. Ceapa o tocăm mărunt şi o punem la călit într-un ceaun în uleiul încins. Tăiem cartofii cuburi, morcovul rondele şi ardeiul cubuleţe mai mici. Adăugăm şi restul legumelor peste ceapă, adăugăm şi sare după gust, amestecăm şi lăsăm 1-2 minute să se călească uşor, după care adăugăm o cană de apă şi acoperim ceaunul cu un capac pentru a fierbe legumele înăbuşit. După 15 minute (timp în care mai puteţi adăuga puţină apă, atunci când scade), când cartofii sunt aproape fierţi (trebuie să intre uşor furculiţa în ei, dar fără a se sfârma) adăugăm sosul de roşii diluat în puţină apă şi usturoiul tocat mărunt/rondele. Mai lăsăm la foc mic 2-3 minute şi gata! Dacă doriţi puteţi adăuga puţin mărar proaspăt, îi dă o aromă aparte.

DSC02671

Se poate servi alături de castraveţi muraţi sau orice alte murături aveţi la îndemână.

DSC02675


Posted in Mâncăruri de post | Tags: ardei, cartofi, cartofi cu usturoi, de post, legume, mancarica, mancarica de cartofi, morcov, sos de rosii, usturoi | Leave a comment |

Orez cu pui

Posted on 12 December, 2011 by Dodo

Ingrediente: 

  • 4 pulpe de pui
  • 1 cană de orez
  • 2 morcovi
  • 1 ardei
  • 1 ceapă
  • 2-3 linguri ulei
  • sare
  • delikat

DSC02642

Preparare: Spălăm bine pulpele, le aşezăm într-un vas, turnăm apă cât să le acopere cu 2 degete şi le punem la fiert având grijă să adunăm spuma care se formează. Când pulpele sunt fierte, oprim focul şi strecurăm supa. Într-un alt vas punem uleiul la încins, adăugăm ceapa şi ardeiul tăiate cubuleţe şi morcovul rondele. Călim legumele preţ de 2-3 minute şi turnăm supa peste ele, nu înainte de a o măsura pentru a şti exact cât orez folosim (la o cană (măsură) de orez trebuie să avem 3 căni (măsuri) şi jumătate de supă). Completăm cu apă dacă este nevoie pentru a avea 3 căni jumătate în total şi atunci când începe să clocotească adăugăm orezul curăţat şi spălat în 3-4 ape. Condimentăm cu sare şi delikat după gust, adăugăm şi pulpele pe care între timp le-am dezosat şi le-am tăiat în bucăţi mai mici. Lăsăm să fiarbă 15-20 de minute, până când orezul este bine fiert.

Să aveţi poftă!

DSC02645

 

Posted in Mâncăruri de bază | Tags: ardei, carne de pui, morcov, orez, pui, pulpe | 4 Comments |

Borş de peşte

Posted on 4 December, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 1 crap
  • 1 ceapă
  • 1 ardei
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac
  • 1 ţelină
  • 2-3 linguri bulion
  • 3 linguri ulei
  • borş acru
  • sardine în sos tomat (opţional)

DSC02633

Preparare: Într-un vas punem legumele la călit după ce le tocăm cubuleţe mici. Lăsăm 2-3 minute pe foc amestecând continuu, adăugăm bulionul şi mai amestecăm încă 2-3 minute, după care adăugăm apă. Când începe să clocotească punem şi borşul acru, după gust. Condimentăm cu sare, piper şi lăsăm să fiarbă 10 minute. Între timp spălăm bine peştele, îl porţionăm şi îl adăugăm în borş când legumele sunt aproape fierte. Mai lăsăm vasul pe foc cam 5 minute, avem grijă să nu fierbem prea mult peştele pentru a nu se sfărma. Gustăm borşul şi îl potrivim de sare, iar dacă consideraţi necesar puteţi adăuga o conservă de sardine în sos tomat exact la sfârşit, după ce opriţi focul, pentru un gust mai bun.

DSC02636

Posted in Supe şi ciorbe | Tags: ardei, bors acru, bors de peste, crap, legume, morcov, pastarnac, sardine, sardine in sos tomat, telina | Leave a comment |

Ciupercuţe gratinate

Posted on 7 November, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 500 g ciuperci
  • 1 ardei (de preferat roşu)
  • 1 ceapă mică
  • mărar proaspăt
  • 60 g unt
  • 50 ml ulei de măsline
  • caşcaval
Preparare: Curăţăm ciupercile, pălăriuţele le lăsăm întregi, codiţele le tocăm mărunt. Călim în puţin ulei ceapa, adaugăm cozile ciupercilor tocate şi ardeiul tăiat cubuleţe. Lăsăm să scadă sucul de la ciupercuţe şi adăugăm puţin mărar tocat. Condimentăm cu sare şi piper după gust. Separat, topim untul cu restul de ulei de măsline, adăugăm mărar şi amestecăm energic pentru a se omogeniza. Acum începe partea mai puţin plăcută: luăm fiecare pălăriuţă şi o trecem rapid prin untul topit. De aceea vă recomand să cumpăraţi nişte ciuperci mai mari.
DSC02456
Umplem pălăriile cu amestecul preparat anterior…
DSC02460
Radem caşcaval din belşug peste ciupercuţe…
DSC02464
Introducem tava în cuptor pentru 20-25 de minute, până se rumeneşte caşcavalul deasupra..
DSC02477
Eu le-am lăsăt o idee mai mult în cuptor şi caşcavalul meu trecuse de stadiul de auriu :))
DSC02480
Posted in Mâncăruri de bază | Tags: ardei, cascaval, ciuperci, ciupercute, gratinate | 1 Comment |

Tortellini cu ciuperci

Posted on 1 September, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 250 g tortellini
  • 500 g ciuperci
  • 1 ceapă
  • 1 ardei roşu
  • 3 linguri sos de roşii
  • 3 linguri ulei
  • sare
Voi începe prin a spune că eu am folosit un sos de roşii făcut în casă, de consistenţa unui ketchup, în care am pus suficiente condimente şi prin urmare la această reţetă a mai fost nevoie doar de puţină sare.
Preparare: Punem pastele la fiert conform instrucţiunilor de pe ambalaj. În timpul în care acestea fierb ne ocupăm de ciupercuţe. Le curăţăm şi le tăiem după preferinţe. Eu le-am tăiat în 4 pentru că vroiam să le găsesc în farfurie având în vedere că scad foarte mult :) Curăţăm şi ceapa şi o tăiem peştişori, la fel şi ardeiul.
SDC16258
Într-o cratiţă sau într-o tigaie mai marişoară punem ceapa la unduit în ulei, după care adăugăm ciupercile. După ce ciupercile “au intrat la apa” 😀 ori mai bine spus, s-au micşorat suficient, adăugăm şi ardeiul. Mai lăsăm 5 minute pe foc apoi adăugăm ketchup-ul. Atentie!!! Nu folosiţi ketchup cumpărat! Cel făcut în casă este ideal, dar în cazul în care nu aveţi puteţi folosi un sos de roşii pe care să îl condimentaţi după gust. Eu am pus în ketchup ardei iuţi, busuioc şi cimbru. Revenind, după ce am pus sosul de roşii mai lăsăm puţin să dea în clocot, oprim focul şi adăugăm pastele scurse.
SDC16268
Decorăm cu frunzuliţe de busuioc şi servim, după gust, cu o linguriţă de ketchup alături în cazul în care dorim să fie mai picant.
SDC16272
Posted in Paste şi pizza | Tags: ardei, ciuperci, ketchup, tortellini | 2 Comments |

Farfalle cu kaizer

Posted on 30 August, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 250 g farfalle
  • 200 g kaizer
  • 1 ardei
  • 1 ceapă mică
  • 2 linguri ulei de masline
  • 2 linguri bulion
  • 2 căţei usturoi
  • sare
  • piper
  • oregano

DSC02163

Preparare: Într-un vas punem la fiert 3 litri de apă cu o linguriţă de sare. Atunci când începe să clocotească dăm drumu la paste, amestecând din când în când pentru a nu se lipi. În timp ce farfallele fierb conform timpului de pe ambalaj, ne putem ocupa de sos. Pentru acesta, tocăm mărunt o ceapă şi un ardei, de preferat roşu. Încingem uleiul într-o tigaie, adăugăm ceapa şi ardeiul şi le călim pentru 2-3 minute.
DSC02165
Adăugăm kaizerul şi usturoiul feliat şi lăsăm legumele să se împrietenească cu cărniţa până când aceasta din urmă devine puţin rumenă în obrajori 😛
DSC02166
Abia acum putem adăuga sosul de roşii sau bulionul, alături de puţină sare dacă mai consideraţi necesar, piper şi oregano. Răsturnăm şi pastele fierte în tigaie să le facem cunoştinţă cu sosul :)
DSC02167
Servim pastele alături de o salată cu roşii, conopidă şi salată verde, sau orice altă combinaţie cu multeee legume.
DSC02169
Posted in Paste şi pizza | Tags: ardei, farfalle, kaizer, oregano, paste, sos de rosii | Leave a comment |
Next Page »

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014