Bucataria lui Dodo

  • Despre mine
  • Meniuri
    • Pentru masa de Paște
  • Sugestii

Tag Archives: oua

Tort cu crème brûlée

Posted on 27 April, 2011 by Dodo

Ingrediente crème brûlée:

  • 750 ml lapte
  • 5 ouă
  • 12 linguri zahăr
  • esenţă de vanilie
  • 1 lingură amidon

Ingrediente blat:

  • 4 ouă
  • 4 linguri zahăr
  • 4 linguri făină
  • 1 linguriţă praf de copt
Preparare: Se ard 7 linguri de zahăr în vasul în care vom face tortul, de preferat o oală, nu o tavă cu fundul detaşabil. Se tapetează fundul vasului cu zahărul ars, ca în imagine.
DSC01393
Se bat ouăle cu restul de zahăr (5 linguri), esenţa de vanilie, amidonul şi se adaugă laptele.
DSC01395
Se toarnă peste zahărul ars răcit şi se pune la cuptor până se încheagă. Se verifică cu un cuţit.
DSC01396
Pentru blat, se bat spumă albuşurile cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile, praful de copt şi făina. Se ung pereţii vasului cu unt şi se toarnă compoziţia de blat peste crema abia scoasă din cuptor. Se introduce din nou vasul în cuptor şi se coace blatul, până trece testul scobitorii.
DSC01399
Se lasă la răcit în vas, apoi se răstoarnă pe un platou.
Să aveţi poftă, căci este delicios!
DSC01403
Posted in Torturi şi tarte | Tags: crème brûlée, lapte, oua, tort, vanilie | 2 Comments |

Fursecuri cu mac

Posted on 9 April, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 320 g făină
  • 100 g unt
  • 125 g zahăr
  • 3 ouă
  • 90 g mac
  • 1 linguriţă rasă praf de copt
  • 1 linguriţă coajă de portocale
  • ciocolată pentru ornat

DSC01596

Preparare: Untul se amestecă cu zahărul până devine spumă după care adăugăm ouăle, câte unul pe rând. Omogenizăm bine după care încorporăm coaja rasă de portocale, macul, făina şi praful de copt şi frământăm până obţinem un aluat compact, nu foarte tare. Dăm aluatul la frigider pentru minim 30 de minute. Îl scoatem de la rece şi îl porţionăm în bucăţele mici, din care vom forma fursecurile astfel: modelăm un rulou mic pe care îl îndoim puţin la capete pentru a ajunge la forma dorită. Punem fursecurile pe hârtie de copt, într-o tavă şi le coacem în cuptorul preîncălzit pentru 5-6 minute, până se rumenesc frumos pe spate. Mie mi-au ieşit aproximativ 80 de bucăţi. După ce le scoatem din cuptor le lăsăm câteva minute la răcit şi apoi le ornăm cu ciocolată topită.

DSC01598

Fiind vorba de o reţetă de fursecuri profit de ocazie pentru a vă prezenta premiul câştigat la concursul “Relaxează-te pe culinar.ro cu ceai şi fursecuri” organizat de culinar.ro în luna februarie şi sponsorizat de Kokoon şi American Desserts.

DSC01590

Posted in Fursecuri | Tags: fursecuri, mac, oua, unt | 6 Comments |

Salată orientală cu ridichi

Posted on 20 March, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 5 cartofi
  • 3 ouă
  • 4 fire ceapă verde
  • 1 legătură ridichi
  • ulei
  • oţet
  • sare

Preparare: Cartofii se spală foarte bine şi se pun la fiert pentru 20-25 de minute. Între timp se pun şi ouăle la fiert şi se lasă să se răcească în apa în care au fiert pentru a se curăţa frumos. Se spală ceapa şi ridichile, apoi se tăie rondele. Cartofii curăţaţi se tăie felii, se amestecă cu ceapa şi ridichile, se adaugă sare, ulei şi oţet după gust. Ouăle rondele se adăugă în salată exact la urmă, pentru a nu se sfărâma prea tare când o amestecăm. Am servit alături de ficăţei de pui.

DSC01550

Posted in Aperitive şi salate | Tags: cartofi, ceapa verde, oua, ridichi, salata | Leave a comment |

Prăjitura deşteapta

Posted on 7 February, 2011 by Dodo

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 125 g margarină
  • 110 g făină
  • 1 lingură apă
  • 1/2 litru lapte
  • 1 zahăr vanilinat
  • 150 g zahăr

Preparare:

Punem margarina la topit după care o lăsăm să se răcească. Eu am topit-o în cuptorul cu microunde. Gălbenuşurile le amestecăm cu zahărul, zahărul vanilinat şi apa până se omogenizează. În compoziţia astfel obţinută punem margarina topită şi amestecăm din nou foarte bine. Adăugăm făina şi mixăm până se înglobează toată. Turnăm laptele călduţ şi mixăm bine.

În final adăugăm albuşurile bătute spumă, amestecăm bine cu un tel până sunt complet înglobate. Va rezulta o compoziţie lichidă, însă aşa trebuie să arate pentru a se separa blatul de cremă în timpul coacerii. Turnăm compoziţia obţinută într-o tavă unsă şi tapetată cu făină. O introducem în cuptorul preîncălzit pentru 1 oră, la foc mic spre mediu.

Eu am ales să fac doar jumătate din porţie deoarece nu îmi permitea tava o prăjitură prea înaltă.

Reţetă preluată de pe Gourmandine, căreia îi mulţumesc cu această ocazie.

DSC012699

Posted in Prăjituri | Tags: desteapta, lapte, oua, prajitura, se separa singura | 8 Comments |

Salată în straturi

Posted on 29 December, 2010 by Dodo

Ingrediente:

  • caşcaval
  • şuncă presată
  • ouă fierte
  • castraveţi muraţi
  • şunculiţă ţărănească
  • porumb
  • maioneză

DSC01205

 

Preparare: Cantităţile depind de vasul în care faceţi salata. Eu am folosit aceeşi măsură pentru fiecare ingredient (exceptând maioneză), adică un castronel potrivit de mare. Maioneză trebuie multişoară, însă tot aşa, depinde de vasul în care aşezaţi straturile. Maioneza trebuie să fie puţin mai lichidă pentru a se întinde frumos. În rest, toate ingredientele se taie cubuleţe.

Într-un vas de sticlă transparent, punem un strat de caşcaval, maioneză, şuncă presată, maioneză, ouăle fierte, maioneză, castraveţii muraţi, maioneză, cealaltă cărniţă (puteţi folosi orice fel de şuncă, muşchi sau pastramă, atât timp cât nu este grasă), iar maioneză, porumbul, puţină maioneză iar în final presărăm nişte albuş de ou fiert tăiat cubuleţe şi ornăm după gust. Avem grijă să nu atingem pereţii vasului cu maioneză, pentru a avea un aspect frumos salata.

Pentru a înţelege mai bine vă las să priviţi o serie de fotografii..

DSC01185

DSC01186

DSC01187

DSC01196

DSC01189

DSC01193

DSC01194

DSC01198

 

 

Posted in Aperitive şi salate | Tags: cascaval, castraveti, maioneza, murati, oua, porumb, salata, straturi, sunca | 2 Comments |

Fursecuri

Posted on 22 December, 2010 by Dodo

Ingrediente:

  • 6 ouă
  • 6 linguri ulei
  • 6 linguri zahăr
  • amoniac stins
  • făină cât cuprinde

SDC14010

 

Preparare: Separăm ouăle, albuşul îl batem spumă cu zahărul apoi adăugăm gălbenuşurile pe rând, uleiul, amoniacul stins şi făina. Trebuie să rezulte un aluat elastic. Întindem foaia nu foarte subţire şi decupăm diverse forme. Eu am făcut doar steluţe şi brăduţi.

IMG_4336

Le punem la copt, iar imediat ce le-am scos din cuptor le dăm prin zahăr pudră.

IMG_4349

 

După ce se răcesc le putem orna cu ciocolată topită.

SDC14006


 

Posted in Fursecuri | Tags: braduti, ciocolata, craciun, fursecuri, oua, stelute, zahar pudra | 3 Comments |

Corioci

Posted on 22 December, 2010 by Dodo

Ingrediente aluat:

  • 250 g făină
  • 200 g unt
  • 3 gălbenuşuri
  • 3 linguri apă

Ingrediente bezea:

  • 3 albuşuri
  • 200 g zahăr pudră

Ingrediente cremă:

  • 25 g cacao
  • 2 linguri apă
  • 2 linguri zahăr
  • 100 g unt

SDC13998

Preparare: Se face un aluat din ingredientele de mai sus, se împarte în patru. Se întinde fiecare bucăţică în foaie subţire, apoi se taie cu un pahar mic. Se pun rondelele de aluat într-o tavă cu hârtie de copt. Se bat albuşurile cu zahărul pudră până se obţine o bezea, apoi cu o linguriţă punem puţină bezea pe fiecare cerc de aluat.

SDC13975

Punem tava la cuptor până se rumeneşte puţin albuşul.

SDC13984

Pentru cremă, se fierbe apa cu zahărul şi cacao,  se adaugă untul şi se amestecă până devine o cremă.

SDC13987

 

Se ung rondelele cu cremă şi se lipesc câte două, apoi se dau pe margine prin nucă măcinată. După preferinţă, se pot uni cu bezeaua în interior sau în exterior.

SDC13994


Posted in Fursecuri | Tags: bezea, ciocolata, corioci, craciun, fursecuri, nucă, oua, unt | 7 Comments |
« Previous Page
Next Page »

Cautare

Aboneaza-te

Ultimele retete

  • Tartă cu mousse de ciocolată
  • Chifle fără drojdie
  • Supă cremă de cartofi
  • Turtiţe de cartofi cu rozmarin
  • Beef wellington
  • Aperitiv cu somon şi brânză de capră
  • Pui italian
  • Chec cu lămâie şi mac
  • Macrou afumat
  • Mini plăcinţele cu hribi

Categorii retete

  • ►Aluaturi dulci (28)
  • ►Aperitive şi salate (36)
  • ►Ceva dulce (22)
  • ►Fursecuri (16)
  • ►Mâncăruri de bază (61)
  • ►Mâncăruri de post (12)
  • ►Paste şi pizza (21)
  • ►Prăjituri (41)
  • ►Supe şi ciorbe (12)
  • ►Torturi şi tarte (31)

Cuvinte cheie

televizor telina timp redus tirolez tocanita ton tort tort alb negru tort capsuni tort ciocolata tort cu banane tort cu frisca tort cu fructe de padure tort cu nuca tort cu visine tort delicios tortellini tort fructe tort mississippi trandafiri trunchi de copac turte turtite din cartofi turtite porumb ulei de masline ulei masline umpluta unt usturoi vanilie varza varza chinezeasca vas de lut verdeata vin vin alb vin spumant visine vita whiskey zahar zahar ars zahar brun zahar pudra zmeura

CyberChimps WordPress Themes

© Bucataria lui Dodo 2014